Mario suferă de leucemie

persoana garantă

Maria Vlasie

Vice-președinte al Asociației Edu Act

Mario este diagnosticat cu leucemie acută Limfoblastica tip B. Cazul lui a ajuns mine prin reprezentantul unei companii donatoare a Asociației Edu Act, al cărui membru și Vice-președinte sunt. Am contactat ulterior pe Mario și familia acestuia că să aflu detalii mai multe și am decis să îl ajutăm. Cu toate că asociația noastră nu desfășoară activități în domeniul sănătății, ci derulăm proiecte de educație formală și non-formală cu elevi din unități de învățământ care au indicatori scăzuți de performanță, uneori ajung la noi și cazuri că cel al lui Mario. 

 

Pentru boala lui Mario există o soluție, însă impedimentele financiare nu îl lasă să acceseze tratamentul de care are nevoie.

De cele mai multe ori, poveștile reale de viață bat filmul. Acesta este și cazul lui Mario, care la cei numai 17 ani ai săi, are un diagnostic foarte greu: leucemie acută limfoblastica Tip B. 

Familia lui Mario a făcut tot ce le-a stat în putință pentru a găsi un tratament pentru băiatul lor, în speranța că acesta se va face bine. Eforturile lor au fost și răsplătite, aceștia găsind un tratament ce se face pe o perioadă îndelungată, în Italia. Norocul face că acest tratament este gratuit, iar pentru Mario acest tratament este șansa la o viață normală, care să nu fie umbrită de problemele de sănătate.

Chiar dacă tratamentul este gratuit, piedica ce-l oprește pe Mario în realizarea tratamentului este chiria de care are nevoie în Italia, pe durata celor 2 ani pe care tratamentul se întinde. Din păcate, familia lui nu își poate permite această cheltuială enormă.

Noi ne dorim ca acest împediment să nu îl împiedice pe Mario în a face tratamentul de care are atât de mare nevoie, așa că vă invităm să vă alăturați poveștii sala, contribuind prin cu donații care să îl ducă pe băiat mai aproape de a-și continua viața și planurile pe care le are pentru viitor.

100% din suma donată va fi direcționată către povestea aleasă de tine.

Alți copii care au nevoie de ajutor

Oportunitatea de a ajuta va exista mereu.
Aflați acum poveștile altor copii care au nevoie de ajutor

Întrebări frecvente


Cum pot ajuta?+
Pot dona pentru mai multe povești?+